Ce este un NFT si de ce ar trebui sa ii acorzi o importanta mai mare in viitorul apropiat?

author
12 minutes, 45 seconds Read

Cum ar fi sa poti cumpara opere de arta digitale pe Internet la un pret rezonabil si sa primesti un token digital unic cunoscut care dovedeste autoritatea ta asupra operei e arta cumparate? De mai bine de patru ani ai la dispozitie NFT-urile care transforma in realitate tot ce exista in trecut doar la nivel de idee.

In prezent, NFT-urile au luat cu asalt lumea artei digitale si a obiectelor de colectie si i-au ajutat pe artistii digitali sa isi vanda operele catre o audienta mult mai mare, una crypto.

NFT, dezambiguizarea de care ai nevoie

NFT este un acronim, se traduce prin token nefungibil, creat prin tehnologia blockchain. NFT-urile sunt niste bunuri digitale care nu exista in lumea fizica, ele sunt doar pe platforme blockchain. Are proprietati unice care nu ii permit sa fie inlocuit si schimbat.

De multe ori il vedem asociat cu universul jocurilor pe calculator, cu cel al artei sau al muzicii, exista si un certificat autentic creat de tehnologia blockchain care sta la baza criptomonedelor. Un NFT nu poate fi falsificat, nu poate fi manipulat, nu se poate schimba, schimbul NFT are loc doar cu criptomonede precum Bitcoin pe site-uri speciale.

Mare parte din NFT-uri se bazeaza pe blockchain Ethereum, care inregistreaza orice fel de tranzactii ca intr-un registru. Ca sa va vina mai usor sa intelegeti ce e cu aceste NFT-uri trebuie sa va ganditi la ele ca la niste tokenuri cu informatii valoroase stocate in ele. Valoarea lor este „setata” de piata si de cerere, se pot cumpara si vinde ca orice fel de opera de arta, de exemplu.

Datele unice stocate permit verificarea usoara a acestor NFT-uri si validarea proprietatii, dar si transferul de tokenuri intre proprietari. Exemple de NFT-uri: colectii digitale, nume de domenii, jocuri, eseuri, incaltaminte, adidasi din domeniul fashion.

Un NFT va fi folosit cu siguranta cu succes de catre creatorii de continut, ei reusesc sa dovedeasca si sa aiba proprietate asupra continutului pe platformele folosite pe care isi publica ceea ce creeaza. Si dezvoltatorii de jocuri vor privi NFT-urile cu interes, la fel si jucatorii, utilizatorii. Cu NFT-uri, poti recupera banii dati pe diverse lucruri pentru personajele din joc, puteri, de exemplu, prin vanzarea de itemi dupa ce nu mai ai nevoie de ei.

Am putea vedea NFT-urile utile si in investitii si asigurari in caz de probleme cu creditarea, de exemplu, dar si cand vine vorba de nume de domenii-ai nume de domeniu mai usor de retinut, de amintit la nevoie, adresa IP devine mai usor de memorat si mai valoroasa, in baza lungimii si a relevantei.

S-au mai vazut de curand si utilizari la NFT-urilor in colaborari intre diverse companii, care folosesc niste videoclipuri oferite pentru digitalizare si vanzare catre consumatori integrand tehnologia NFT.

Istoria NFT-urilor. De cand discutam despre ele?

Primul NFT despre care am auzit, Quantum, a fost creat de catre Kevin McCoy si Anil Dash, in mai 2014. Era un videoclip realizat de catre sotia lui McCoy, Jennifer. McCoy inregistrase videoclipul pe un blockchain Namecoin si l-a vandut lui Dash pentru 4 dolari, in timpul unei prezentari live de la New Museum din New York. Ambii se refereau la tehnologie ca la grafica monetizata. Asa s-a creat si legatura intre un marker blockchain si o opera de arta, via metadate on-chain.

In octombrie 2015, Etheria, primul proiect NFT, s-a lansat si a fost facuta si o demonstratie la DEVCON 1 in Londra, la trei luni dupa lansarea blockchain-ului Ethereum. De abia prin 2021, la sase ani distanta, lumea incepe sa isi dea seama de importanta si de valoarea NFT-urilor. Popularitatea uriasa s-a datorat standardului ERC-721, propus prima data in 2017 via Ethereum GitHub, dupa care au urmat multe alte proiecte bazate pe NFT-uri.

In 2017 jocul on-line CryptoKitties a fost monetizat prin vanzarea de NFT-uri si succesul enorma a atras si mai mult atentia asupra NFT-urilor.

In pandemie si starea de urgenta generata de COVID-19 si SARS-CoV-2, piata de NFT-uri a cunoscut un boom urias, valoarea sa ajungand la 250 de milioane de dolari. In primele trei luni din 2021 mai mult de 200 de milioane de dolari au fost cheltuiti pe NFT-uri. Branduri importante au inceput sa profite de pe urma NFT-urilor. Doar cateva exemple: Yahoo, Star Trek, Panera, Walmarkt, Sports Illustrated.

De ce au devenit NFT-urile asa de populare in ultima perioada?

Desi sunt cunoscute si se discuta despre ele inca din 2015, asa cum am vazut deja, NFT-urile au cunoscut o popularitate uriasa mai ales in ultimul an. De ce? Utilizatorii si clientii poate isi doreau altceva decat clasicele criptomonede si tranzactii pe care le stim deja de ani buni. Si-au dorit atat de mult sa detina continut digital unic propriu si sa il transforme intr-un tip de investitie incat NFT-urile au devenit mai cautate ca aurul si mai apreciate decat orice fel de produs digital. Din momentul in care ai cumparat un NFT, esti proprietar pe continutul asociat.

Insa continutul si NFT-urile pot sa fie vazute in continuare de catre oricine din on-line. Cu cat mai multa lume care se uita la continut digital cu NFT, cu atat creste si valoarea NFT-urilor. La vanzare, creatorul initial primeste 10 procente din valoarea vanzarii, platforma are si ea un procent mic din tranzactie si proprietarul curent restul banilor.

Ce conteaza enorm de mult pentru foarte multa lume care alege sa utilizeze si sa tranzactioneze pana la urma NFT-uri este autenticitatea. Datorita tehnologiei blockchain orice fel de colectii digitale au informatii care le autentifica rapid si le diferentiaza de alte NFT-uri deja existente in piata.

Diferentele fata de criptomonedele „clasice”

Cu toate ca la crearea NFT-urilor se foloseste un fel de limbaj de programare asemanator cu limbajul de programare de la criptomonedele „clasice”, diferentele dintre cele doua sunt notabile si usor de evidentiat. Criptomonedele sunt fungibile, adica pot sa fie schimbate intre indivizi, pot sa fie comercializate. Sunt egale in valoare. Fiecare NFT e un fel de semnatura digitala, deci nu ai cum sa le schimbi direct, sa le comercializezi.

Blockchain-ul Ethereum permite NFT-urilor sa functioneze pentru ca toate produsele Ethereum impart acelasi „backend”, NFT-urile pot fi folosite la cumpararea de produse si la vanzarea lor fara niciun efort. Odata ce tranzactia a fost confirmata nu ai cum sa manipulezi datele pentru falsificare. Tokenurile vor fi disponibile pentru vanzare pentru ca Ethereum nu „pica” niciodata. Multe proiecte NFT au propriile comunitati, unde membrii colaboreaza, fac schimb de idei, se ajuta, cumpara proiecte si arta de la alti membri ai comunitatii.

Cum cumperi NFT-uri si de ce investete lumea in NFT-uri atat de des?

Inainte sa cumperi NFT-uri ai nevoie de portofele digitale pentru stocare de NFT-uri si criptomonede. Dupa care trebuie sa cumperi niste criptomonede in functie de ce monede accepta providerul NFT-urilor, de exemplu Etheri. Folosesti platforme precum OpenSea, Coinbase, Kraken, PayPal sa cumperi criptomonede. Odata ce ai finalizat cumpararea de monede le transferi in portofelul digital.

Ca sa cumperi NFT-uri trebuie sa gasesti „pietele” care iti permit sa faci astfel de tranzactii sigure. De exemplu, poti cumpara NFT via Rarible, OpenSea, Foundation.

Si de ce ai cumpara NFT-uri? Sunt mai multe motive.

Iti faci un depozit de valori. Practic ai niste NFT-uri si le poti vinde cand doresti, poti obtine bani buni de pe urma lor pe masura ce valoarea lor creste. In viitor, anumite NFT-uri pot sa valoreze extrem de mult, asa cum se intampla si cu valoarea Bitcoin, de pilda.

Creatorii de continut trebuie sa apeleze mereu la terti ca sa isi vanda produsele. Asa ca trebuie sa mai dea tertilor si o parte din banii din vanzari. Cu ajutorul NFT-urilor scapi de acesti terti si ai siguranta ca tot ce vrei sa monetizezi ajunge la tine fara intermediari, ai si proprietate mai clara asupra continutului pe care vrei sa il transformi in bani. Fiecare cantec, video, pictura poate fi reprezentata de un NFT unic.

Pentru multi, NFT-urile sunt deja produse de investitie. Platesti mai putin pentru un NFT acum si in viitor il vei tranforma intr-o suma si mai mare catre cumparatorii care de abia asteapta sa il aiba. Restrictiile conventionale au disparut si ele, nu exista niciun fel de obstacol in calea celor care vor sa cumpere NFT-uri. Plus ca nu ai nevoie de foarte multi bani sa „accesezi” tokenurile NFT, asa ca numarul celor care pot cumpara NFT-uri e si mai mare.

Avantajele NFT-urilor

Am vazut pana acum ce este, cum functioneaza si cum ai putea sa cumperi NFT-uri, cine beneficiaza de pe urma lor si cum a aparut notiunea de NFT. Dincolo de tot ce inseamna si presupune un NFT e important sa retinem avantajele clare pe care le ofera acesta utilizatorilor care sunt interesati de tot universul NFT-urilor. Care ar fi acestea?

·     Autenticitate. Tokenurile sunt unice, fiecare NFT e creat pe un blockchain, sunt asociate niste inregistrari unice odata cu aparitia sa. Creatorii de NFT-uri au privilegiul de a introduce doar un numar specific de NFT-uri pentru a controla deficitul de aprovizionare. Sunt create replici multiple pentru anumite NFT-uri. Caracterul imuabil al blockchain-ului pe care sunt stocate NFT-urile ofera asigurarea acestei autenticitati. Nu se poate modifica NFT-ul, nu se poate inlocui sau muta, indeparta;

·     Transferabilitate. Se pot comercializa in mod liber NFT-uri oricat de multe pe anumite piete speciale cu o multime de optiuni de comercializare. Sa luam un exemplu: in jocuri, cum stim deja, cumparam diversi itemi si nu prea avem ce face cu ei in afara jocului. Dezvoltatorii de jocuri pot sa ofere itemi in joc ca NFT-uri, pe care fiecare player poate sa le tina in portofelul digital. Pentru un profit destul de mic, dar de luat in considerare, acesti itemi NFT se pot vinde in afara jocului. NFT-urile se bazeaza pe contracte smart, proprietarea se transfera destul de usor. Vanzatorul si cumparatorul agreeaza anumite conditii deja subliniate in contracte si explicate;

·     Crearea oportunitatilor economice. In prezent, NFT-urile au o multime de aplicatii in domeniul continutului digital. Prin insasi fragmentarea industriei apar oportunitatile economice pe care NFT-urile le pot pune in valoare si mai bine. Economia creatorilor se va dezvolta pornind de la aceste NFT-uri, creatorii nu vor mai fi nevoiti sa transfere proprietatea asupra continutului platformelor doar pentru a putea publica un anumit tip de continut digital. Cu ajutorul NFT-urilor proprietatea asupra continutului este integrata doar in continut. Cand se vinde continutul, toate fondurile ajung la ei si doar la ei. La fiecare revanzare a tokenurilor, creatorul original primeste si el niste bani de vreme ce metadatele NFT includ adresa creatorului;

·     Stimularea cresterii incluzive. De vreme ce NFT-urile aduce creatori de continut din toate domeniile intr-un singur ecosistem, pot sa faciliteze noi oportunitati de crestere incluziva. Creatorii de NFT-uri obtin adevarata valoare a creatiilor lor si interactioneaza cu toti consumatorii direct, nemijlocit. Pe de alta parte, cumparatorii pot avea optiunea lichiditatii in diferite tipuri de active cu ajutorul NFT-urilor;

·     Unicitate. Doar un NFT poate sa existe, copiile nu au nicio valoare, nu exista. Un vanzator sau un artist va avea mai multe NFT-uri. Doar cativa cumparatori vor fi fericitii posesori ai NFT-urilor ce vor ajunge sa fie vandute;

·     Obiecte de colectie. Tehnic vorbind, toate NFT-urile sunt obiecte de colectie. Exista doar un singur exemplar din fiecare. Dupa ce le cumperi valoarea lor poate creste odata cu trecerea timpului, exact ca la orice colectie importanta;

·     Foarte usor de revandut. Profitul e imens daca folosesti NFT-uri pentru revanzare si pentru a genera bani cash. Uneori, in functie de ce fel de NFT-uri sunt in joc, se poate obtine si o suma peste 20.000 de dolari la revanzari, si asta cu investitii de cateva mii de dolari la inceput de catre cel care a cumparat initial NFT-urile revandute;

·     Pastrarea copyrightului integral. Este foarte important pentru artisti si pentru creatorii de continut digital sa isi pastreze integral copyrightul. Nu mai esti nevoit sa cedezi drepturile de autor niciodata daca apelezi la NFT-uri si ai proprietatea garantata asupra continutului de orice tip;

·     Securitate mai buna. Blockchain-urile sunt descentralizate, adica toate datele detinute sunt pozitionate in noduri diferite de pe tot globul. In fiecare nod va exista o inregistrare identica a bazelor de date. Chiar si cand mai sunt probleme tot exista niste inregistrari undeva si pot fi accesate. Deci datele nu patesc nimic, niciodata.

Oportuntatile oferite de NFT-uri

Pe langa avantajele evidente pe care le avem daca folosim NFT-uri, realitatea din prezent ne-a dovedit ca exista o multime de oportunitati pe care le-am putea folosi in avantajul nostru pornid de la noile tehnologii si aceste NFT-uri foarte interesante.

Discutia despre oportunitati ar putea porni de la cele din sfera artistica. De exemplu, o copie digitala a Mona Lisei s-ar putea tranzactiona intr-un eveniment special dedicat artei si NFT-urilor pe o platforma dedicata, ca de exemplu Open Sea, SuperRare etc. Astfel de piete pot sa ofere NFT-urile in numele creatorilor printr-un proces numit „minting”. Comercializarea NFT-urilor „artistice” s-ar face prin criptomonede sau bani reali, dolari, de pilda.

Creativitatea nu are limite in universul NFT-urilor „artistice” Se pot „adopta” NFT-uri sub forma de animale de companie, se pot lansa pe piata diverse „substante”, seruri mutante, de pilda, care se vor amesteca cu alte tipuri de NFT pentru a crea noi NFT-uri si mai interesante.

Tokenizarea si comercializarea activelor digitale in forma unor momente capturate, unor colectii, unor piese, meme-uri, bilete on-line speciale sub forma de NFT-uri ce pot fi vandute dupa evenimentele unde au fost folosite, nume de domenii reflecta adevarata putere si adevaratul potential al oportunitatilor oferite de NFT-uri.

Cinematografia, industria entertainmentului pot sa duca la alt nivel oportunitatile oferite de NFT-uri. Se va transforma complet modul in care sunt produse si realizate filmele, cum sunt distribuite, ajungandu-se la o democratizare a industriei in procesul atat de complex din spatele utilizarii NFT-urilor.

NFT-urile din industria cinematografica ii ajuta pe producatori sa treaca peste neajunsurile impuse de bugetele mult prea rigide si sa distribuie parte din drepturile de proprietate privitorilor, ajungand sa aiba fonduri mai multe pentru productii de top. Comunitatile sunt incluse in procesul de luare a deciziilor, in procesul de marketare si in construirea unei baze de fani cat mai mare.

Deja studiouri mari de productie precum Disney lucreaza pe pietele NFT si chiar Lionsgate a semnat recent un parteneriat strategic cu platforma NFT Autograph pentru a realiza NFT-uri pentru francize uriase precum John Wick, Mad Men sau The Hunger Games. NFT-urile pot imbraca forma unor avataruri sau unor clipuri video din filmele celebre.

Si in comercializarea de filme se pot folosi fara probleme NFT-uri. Fanii tot colectioneaza postere, haine, diverse personaje, figurine din filmele favorite, asa ca NFT-urile pot oferi o noua dimensiunea acestora. Celebritatile pot sa creeze colectii de NFT-uri pentru fanii lor si sa faca bani frumosi de pe urma lor.

Compania Meta din spatele Facebook imagineaza deja un web 3.0 in care vor fi lumi virtuale, un Metavers unde se vor vinde active digitale si multe dintre acestea vor lua forma unor NFT-uri. O intreaga generatie de tineri isi va cheltui banii in lumile virtuale, pe avatare, si lucrul asta va fi posibil doar cu NFT-uri.

Brandurile uriase din domeniul modei, Nike, Adidas, castiga deja din NFT-uri. Adidas castiga 23 de milioane de dolari intr-o singura dupa-amiaza din prima sa colectie de NFT-uri. Peste cateva zile, venea si Nike, care cumparase RTKFT Studio si incepea sa realizeze traineri digitali, convins de faptul ca in curand NFT-urile se vor muta din sfera colectionarilor si investitorilor inteligenti ca sa ajunga la milioane de consumatori prin intermediul Metaversului.

.

Articole recomandate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *